mercredi 22 janvier 2014

PASSENDU...

U carru di a lingua_9
Accade à l’omu, quandu li cala l’estru bellu, di avvicinassi da stelle dispensatrice di lume è di spannacore. Sò grazie ricevute ch’ùn anu chè un difettu, quellu d’esse troppu scarse. U meu l’estru, hè un durmiglione. Di quandu in quandu si disceta per cavalcà una ghjumenta laziosa ma umbrosa chì ùn sà nunda nè di prucca nè di zè. I lacu andà chì li hè prumessu u pulletru fuculinu. Ma quant’ella corre issa ghjumenta…tantu chì aspessu ne vengu à perde u fiatu. E cavalcate sceme ùn sò più per mè. In fatti di pulletru, per u più mi ti ghjunghje un piulellu, graziosu, certa, ma ch’ùn arreghje di chjuchjulà è di ruspà. Hè in terra ch’ellu trova i so tesori, ellu, è pocu li premenu e stelle. Soca averà e so ragione u mo piulellu ! Dumane, partu à buscammi una ruspaghjola chì mi ci vulerà à caccià u sopra sopra vanu di e cose per fà cum’è ellu…
                                                         
                                                       
                                                         U ghjornu pianu sminuia
                                                         Cù bugni neri à petre in manu
                                                         Bastianu ellu si muvia
                                                         Da salvà prestu u so granu
                                                         Bionde e spiche
                                                         Mannelle d’oru
                                                         Perle amiche
                                                         D’u mo tesoru
                                                         Aiò ch’hè ora
                                                         Di u mo stantu
                                                         Ùn stemu fora
                                                         Per Diu santu
                                                         Zitti si stavanu l’acelli
                                                         È trimulente e verde fronde
                                                         Rughjava u tonu cù martelli
                                                         Da inchjudà l’ultime stonde
                                                         Bionde e spiche
                                                         Mannelle d’oru
                                                         Perle amiche
                                                         D’u mo tesoru
                                                         Aiò ch’hè ora
                                                         Di u mo stantu
                                                         Ùn stemu fora
                                                         Per Diu santu
                                                         Ma l’omi sò cum’è giganti
                                                         Di fronte à i tempurali
                                                         E sfrumbulati chi sò i guanti
                                                         Di piombu sò i petturali         STRI UMANI

Vucabulariu :
Quandu li cala l’estru : quand la fantaisie lui prend
Estru : caprice, fantaisie, inspiration (estru pueticu), lubie (estru scemu)
U spannacore : plaisir de l’esprit
Ghjumenta laziosa ma umbrosa : jument fringante mais ombrageuse
Chì ùn sà nunda nè di prucca nè di zè : qui n’en fait qu’à sa tête ( prucca è zè étant des interjections employées pour arrêter ou faire avancer une bête de somme)
Fuculinu : de feu, vif, impétueux
Partu à buscammi una ruspaghjola : je pars me procurer une fourche en bois
U sopra sopra vanu di e cose : la superficialité vaine des choses
Sminuia (calava) : diminuait
I bugni neri à petre in manu : les essaims noirs ( les nuages) menaçants
Mannelle : gerbes
U stantu : le fruit de son labeur
Rughjava (v. rughjà) : rugissait
Sfrumbulati : jetés au loin
Petturali : poitrails
( Fringhellu )

7 commentaires:

  1. Da rimarcà a spressione “Per Diu santu!” .Santu vole dì ludevule. Quì simu cù a fede chì ci vene da l’antenati è chì si manifestava (o si manifesteghja) in ogni attu di a vita.
    “Per Diu (o Cristu) santu, benedettu, bonu! “

    Per Diu sanna o Diu sancine ! (quì a loda hè menu forte)

    « Diamine ! diancine ! diavulacciu ! » Termini derivati da diavule. Sò ghjesteme. U suffissu acciu si ritrova ancu per u Cristu ma ùn vale a pena di scrive ‘ssa parullaccia. A vita dura, a cuntrarietà, l’incumprensione, a zerga ne pudianu (o ponu) fà ghjunghje à e ghjesteme è impruberii.

    Louis

    RépondreSupprimer
  2. Cosa è STRI UMANI, l'autore ?

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. STRI UMANI ?? Non... Il FAUT lire ESTRI UMANI !!

      Cherchez le "E" ?? ;-))

      Supprimer
    2. U titulu di 'sta puesia hè "Estri umani", cù u E maiusculu ben intesu cume ponu esse l'estri umani in certe circustanze. Hè a forma stessa di 'sta puesia chì mi l'hà datu u E maiusculu. Vi ringraziu pè a vostra dumandu chì mi permette di dà a precisione chì s'impunia. Fringhellu

      Supprimer
  3. Est-ce que le mot "ghjastema" va pour "juron" et "blasphème" ?ou y a-t-il 2 mots différents ?Merci;

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Le terme ghjastema peut s’appliquer au blasphème, au juron (lorsqu’il est blasphèmatoire) et aussi à la malédiction. Idem pour les verbe ghjastimà qui peut signifier soit blasphèmer, soit jurer , soit maudire. Exemple, dans le proverbe « à cavallu ghjestimatu, li luce u pelu » : le poil luit au cheval qui a été maudit ( i.e. mieux encore se porte la personne à qui s’adresse la malédiction). Le verbe « perdiusantà » signifie aussi blasphèmer, jurer, avec un sens cependant plus atténué, englobant ainsi les jurons non blasphèmatoires ( per la miseria, sangui la miseria…). On peut aussi utiliser le terme « parullaccia » (grossièreté) ou encore parler de « parolle à diavulera » (paroles à la diable)

      Supprimer
  4. Vi ringraziu per tutte ste spiegazione assai interessante .

    RépondreSupprimer